Satul Almașu

Prima mențiune documentară a mănăstirii Almașu este din anul 1234, când apare pe lista mănăstirilor ordinului premontres ca filie a mănăstirii de la Promontoriul Oradiei.

Satul propriu-zis, Almașu, exista foarte probabil înaintea construirii mănăstirii, dar este atestat ca atare în documente un secol mai târziu, abia începând cu anul 1335. Astfel, în „socotelile papale” referitoare la Arhidiaconatul de Călata, apare mențiunea „Pavel preotul din satul Almaș”. După năvălirea tătarilor, perioadă în care a fost distrusă și mănăstirea, moșia Almașului a ajuns mai întâi la familia Gergely, apoi la familia Borsa, care a și ridicat probabil Cetatea Almașului.

La începutul secolului XIX familia Csáky își construiește un conac în Almașu, la care folosește și pietre aduse de la cetate.

Biserica reformată a localității a fost construită în secolul XIII, iar ortodoxă în 1939. 

Cetatea Almașului

Monument militar Donjon – Secol XIII

Dominând împrejurimile de pe culmea unui deal din imediata apropiere a localității Almașu, cetatea cu același nume se confundă cu istoria locurilor. Chiar dacă din vechea construcție, ridicată în secolul XIII, mai sunt în picioare astăzi doar câteva ruine, istoria Almașului este strâns legată de cea a cetății care supraveghea toate intrările pe Valea Almașului.

În primăvara anului 1241 în trecere spre Ungaria, tătarii au prădat și distrus mănăstirea de la Almașu. În 1249 moșia de la Almașu va fi donată de către regele Ungariei, Bela al IV-lea, judelui curții regale, Paul din neamul Geregye, drept recompensă pentru meritele sale în luptele împotriva tătarilor și a teutonilor. Pentru a stăvili atacurile tătarilor, Paul de Zala începe fortificarea teritoriilor primite și astfel începe construcția cetății Almașu, pornind se pare de la vechea mănăstire.

La început a fost construit doar un donjon -locuință (care există și azi), înconjurat cu un val de pământ și șanț, formând o incintă de protecție în formă de potcoavă, apoi s-a adăugat o altă incintă. Cetatea a fost construita între anii 1247-1278, ca una dintre cele mai vechi și mai puternice cetăți medievale din Transilvania.

În perioada de după 1277 s-a remarcat ca administrator al cetății și domeniului dregătorul Dezideriu (Desew/Dezsö) care aparținea unei ramuri a familiei Borsa. Fiind prezent pe domeniul Almașului, a condus personal lucrările de consolidare a cetății, motiv pentru care a rămas în memoria colectivă, iar localnicii au denumit localitatea „Desewfalwa” adică „satul lui Dezsö/Dejeu”, așa cum apare în unele documente.

De-a lungul secolelor cetatea a fost supusă unor asedii rezultate din conflictele între nobilimea din Transilvania și regele Ungariei.

Căzuta în ruine, cetatea fost refăcută abia în 1627 de către familia nobiliară Csáky, iar 1658, cetatea a suferit ultimul mare asediu: a fost ocupată de tătarii care veneau din direcția Clujului și mergeau spre Poarta Meseșană. Asediatorii au înrobit localnicii și au incendiat cetatea.

Deși în ruină astăzi, turnul donjon (turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval) al cetății, singura construcție supraterană, domină împrejurimile. Vizibile de la mare distanță.

Se pare că fortificația avea două sectoare distincte: cetatea de sus, care a constituit probabil nucleul inițial, și o fortificație exterioară, spre nord. Accesul în cetate se făcea printr-un pod peste șanțul cu apă, ce înconjura cetatea.

Elementele componente sunt păstrate doar în proporție restrânsă. Singurul element suprateran este ruina turnului -donjon, cu bază rectangulară (aprox. 9,80 m, gr laturii aprox. 3 m).

Păstrată doar în parte, ea indică la nivelul parterului, în grosimea zidului, o cisternă, iar la nivelele II și III, două urme distincte de hornuri. Fragmente de ziduri pornesc către est și sud-est de acest turn, unele sigur adosate mai târziu. A fost descifrat planul unei capele alăturate. Toate curtinele, ca și alte elemente de flancare, au dispărut de la nivelul solului.

„Cetatea inferioară îngloba un palat, casa doamnelor, casa pentru oaspeți, casa dorobanților și o bucătărie. Din cetatea inferioară în cea superioară se putea ajunge printr-o poartă.

Partea superioară proteja palatul, casa domnului și a doamnei, parohia, capela, închisoarea, camera de spălat, camera oaspeților și bucătăria. Sub cetate aveam de-a face cu grădina de zarzavaturi, vie, stupuri de albine, livadă. Cetatea era și proprietara unei berării, și a unei mori. Azi se pot vedea zidul de sud – vest al donjonului și fundațiile anexelor de incintă. Donjonul a fost construit din piatră locală și avea o înălțime de circa 20 metri. Paramentele zidurilor încă în picioare păstrează urmele grinzilor care susțineau etajele și urma hornului unei sobe de cahle, de colț”, precizează Csók Zsolt.

Astăzi se mai văd urmele unui turn. Accesul în cetate se făcea printr-un pod peste șanțul cu apă, ce înconjura cetatea. Ruinele ramase sunt înscrise în Lista monumentelor istorice 2004 din Județul Sălaj și în Repertoriul Arheologic Național.

Ziua Cetății Almașului

Pe platoul de la poalele dealului de pe care donjonul cetății continuă încă să domine peste timp satul prin silueta sa, plin de misterul acumulat de secole, se vor desfășura în duminica din săptămâna 16- 22 august a fiecărui an, Ziua Cetății Almașului, un eveniment care are loc aici, din 2009 încoace, în prima duminică de după Adormirea Maicii Domnului.

Accesul se face din centrul satului Almașu. Drumul este accesibil și cu auto pana la 100 m de cetate. În fiecare an se aduna multa lume la poalele cetății pentru cele 2 sărbători, 1 Mai și Zilele Almașului, în luna august.

Ansamblul Castelului Csáky

Monument baroc – Secol XIX

Castelul Csáky este o construcție de tip conac din localitatea Almașu, jud. Sălaj. Acesta este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Sălaj. Castelul a fost construit la începutul secolului XIX de către familia Csáky. Strămoșii lor au ajuns pe aceste meleaguri în 1594 când principele Sigismund Báthory a dăruit moșia Almașului șefului oștilor ardelene, Istvan Csáky. În anul 1808, urmașii lui au început construirea conacului, care prin mărimea lui și prin dimensiunea moșiei presărate cu clădirile anexe, a devenit cel mai mare conac din Țara Calatei.

La construcție au fost folosite mai multe pietre, chiar și sculptate, de la Cetatea Almașului. Clădirile anexe au fost demolate, iar conacul a ajuns într-o stare jalnica. Castelul deținea și un parc impresionant.

La marginea din dreapta a pădurii (cum stăm cu fata spre cetate), la aproximativ 500-600 m, se găsește un mausoleu și o cripta, din păcate mausoleul este dărâmat. Piesele monumentului sunt împrăștiate în jurul criptei, și ea surpata de altfel. Aici este posibil sa își aibă somnul de veci familia Csáky.